Încheiem cantonamentul din Antalya cu o înfrângere. Echipa noastră a pierdut, scor 1-3 (1-1), cu Zhetysu (prima ligă din Kazakstan). Programat inițial la ora 17:30 (16:30 ora României), amicalul de la IC Santai Belek a început mai devreme cu o oră.

Kazahii au deschis scorul în minutul 31, dar Gabriel FULGA a reușit să egaleze cu două minute înainte de pauză, printr-un șut cu stângul la colțul scurt. În partea secundă, asiaticii au mai marcat de două ori, în minutele 76 și 77, și astfel s-au impus la o diferență de două goluri.

Primul ”11”: Railean (’80 Checicheș) – Gîț (’75 Maftei), D. Pop, Burdeț, Chira (’48 Roș), Militaru (’68 Ad. Pop), Cătinean (C), An. Pop (’59 Matiș), Călugăr (’45 Cocian / ’77 Frăsineanu), Fulga (’77 Al. Pop), Bogdan (’75 Blaj).

Băieții vor reveni mâine în țară, urmând ca după câteva zile libere să reia pregătirile pentru a doua parte a sezonului Ligii 2. Vă reamintim, până la reluarea campionatului, echipa noastră va mai disputa două jocuri amicale, cu CSM Sighetu Marmației (16 februarie), respectiv AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (18 februarie).

”Din nou un meci foarte bun pentru noi, disputat la o zi distanță de partida cu danezii de la Næstved Boldklub. Am avut 60-70 de minute cred eu foarte bune de joc, din nou cu 4-5 ocazii imense de gol, noi fiind taxați la aproape fiecare situație de gol pe care adversarii au avut-o.

Cu această ocazie, am terminat maratonul de patru meciuri foarte bune în decurs de 7-8 zile. Sunt mulțumit că toți jucătorii au ajuns să joace 70-75 de minute, unii dintre ei evoluând chiar și două meciuri în două zile consecutive. De asemenea, efortul lor a fost unul pe care l-am apreciat pentru că nu a fost ușor într-o perioadă de cantonament cu două antrenamente tari aproape în fiecare zi, plus antrenament în ziua jocurilor, să poți juca și patru meciuri cu o intensitate foarte ridicată.

Totodată, sunt mulțumit că ne întoarcem acasă cu băieții sănătoși și fără probleme, cu excepția lui Kereki care are o problemă medicală de mai mult timp”, a declarat, pentru www.unireadej.ro, antrenorul Dragoș Militaru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *