Victorie în primul joc oficial din 2023! Ne impunem cu 2-1 împotriva Ripensiei Timișoara, în a 17-a etapă din Liga 2, și ajungem la 30 de puncte în clasament.

Angelo Cocian a deschis scorul în minutul 30, însă gazdele au egalat în minutul 39, prin Morariu, acesta fiind rezultatul pauzei. În partea secundă, echipa noastră a controlat jocul în totalitate și a ratat câteva ocazii mari, în special prin Cocian și Fulga. În minutul 90, David Maftei a marcat golul victoriei cu un șut de la marginea careului mare.

Primul ”11”: 39. RAILEAN – 98. MAFTEI, 15. BURDEȚ, 4. BUTA, 20. GÎȚ, 99. AD. POP (’70 BOGDAN), 6. CĂTINEAN (C) (’46 CHIRA), 8. MATIȘ (’46 MILITARU/ ’59 AN. POP), 17. COCIAN, 11. AL. POP, 10. BLAJ (’46 FULGA). Rezerve neutilizate: 12. CHINDRIȘ, 26. CHECICHEȘ – 77. FRĂSINEANU, 16. CĂLUGĂR.

”O victorie frumoasă, pe un teren foarte greu, pe deplin meritată pentru că am controlat jocul de la primul până la ultimul minut. Am avut niște situații incredibile în repriza a doua; într-un fel mă bucur că ajungem să le avem. Cred și sper că ușor, ușor o să începem să concretizăm un procent mai mare din aceste ocazii mari pe care le avem.

Vreau să-i felicit pe băieți pentru felul cum s-au dăruit, au muncit și suferit, pentru aceste trei puncte foarte importante pentru noi. Știam că acest meci, primul oficial după o perioadă de trei luni de pauză, va fi dificil, dar important este că am început cu dreptul noul an. Nu în ultimul rând, vreau să mulțumesc suporterilor care au ținut să fie alături de echipă în această zi frumoasă pentru noi toți”, a declarat, pentru www.unireadej.ro, antrenorul Dragoș Militaru.

”A fost un meci dificil, pe un teren greu, dar ne-am adaptat la condițiile de joc și am reușit să luăm cele trei puncte foarte importante pentru noi. Am suferit puțin în timpul partidei, dar am arătat că suntem o echipă unită și am luptat până la ultima secundă. Sunt foarte fericit pentru primul meu gol marcat în tricoul Unirii Dej, gol care s-a lăsat așteptat, dar a venit într-un moment foarte important pentru echipă și ne-a adus toate punctele”, a declarat David Maftei, marcatorul golului victoriei.

foto: Seba Tataru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *