
Echipa noastră a fost învinsă, scor 2-3, la penalty-uri, de CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud și a fost eliminată din Cupa României. Partida s-a disputat în această după-amiază, de la ora 16:30, pe Stadionul ”Jean Pădureanu” Bistrița.
Pentru echipa noastră au marcat de la punctul cu var Florin Blaj și Mihai Kereki și au ratat Cristian Chira, Gabriel Fulga și Angelo Cocian. După 120 de minute, scorul a fost 0-0.
”A fost un meci de la care ne doream mai mult. Cu toate acestea, obiectivul principal a fost să dăm posibilitatea tuturor jucătorilor din lot să evolueze un număr mai mare de minute. Noi nu avem un lot foarte numeros și tocmai de aceea am decis să jucăm cu jucătorii care au jucat mai puțin, sau chiar deloc, în primele șase etape din campionat.
În mare parte sunt mulțumit de băieți, chiar dacă eram conștienți de la început că relațiile de joc o să sufere din moment ce am avut 10 jucători noi în <<primul 11>> care nu au mai jucat niciodată până acum în această formulă.
Vreau să le mulțumesc suporterilor care au venit și ne-au susținut 120 de minute pe o vreme nu tocmai prielnică pentru spectatori. Sper să fie alături de noi sâmbătă pentru că avem nevoie de o victorie împreună!”, a declarat pentru site-ul oficial antrenorul Dragoș Militaru.
12. CHINDRIȘ (C) – 8. MESZAROȘ (‘72 MILITARU), 23. VOMIR, 21. D. POP, 13. CHIRA, 4. BUTA (‘91 ROȘ), 95. GREU (‘89 BLAJ), 22. BOGDAN, 16. CĂLUGĂR (‘72 KEREKI) , 77. FRĂSINEANU (‘89 COCIAN), 7. AN. POP (‘72 FULGA). Rezerve neutilizate: 39. RAILEAN, 26. CHECICHEȘ, 99. AD. POP.
Mai multe FOTOGRAFII pe contul nostru de Instagram @fc_unireadej_oficial